1. Mit sau adevar?

Cred că aţi ghicit deja răspunsul pe care îl voi da la această întrebare. Pentru orice eventualitate, iată-1: eu cred Biblia şi nu cred că prin această afirmaţie am comis o sinucidere intelectuală. Desigur, poate că după ce veţi auzi expunerea mea, veţi crede încă acest lucru; dar oricum este un risc pe care trebuie să mi-l asum. în experienţa mea am întâlnit mai multe motive pentru care oamenii nu cred Biblia şi nici nu consideră că ar trebui să o creadă. Unul dintre motivele invocate de mulţi este că, deoarece în timpul primelor 15 secole de existenţă, Noul Testament a fost copiat de mână, cu posibile greşeli şi schimbări, nu putem fi siguri, spun aceştia, că forma actuală este cea originală, cea autentică. Această obiecţie este făcută în general de oameni care nu au cunoştinţă de puterea covârşitoare a dovezilor care atestă că textul actual al Noului Testament este conform cu cel original, în primul rând există un număr clar de manuscrise care conţin o parte sau întregul text al Noului Testament. Sunt peste 5000 de astfel de manuscrise. Desigur există greşeli de copiere în toate aceste manuscrise – deoarece este imposibil să fie copiat de mână, fără greşeală un document vast – totuşi, nu se găsesc aceleaşi greşeli în două manuscrise cu acelaşi conţinut. Şi de aceea prin compararea manuscriselor, există posibilitatea reconstituirii textului original ajungând până la un coeficient de siguranţă mai mic de 2%, o mare parte din cele două procente constând în caracteristici lingvistice fără importanţă care nu schimbă înţelesul general al textului. Ba mai mult, din moment ce nici o doctrină a Noului Testament nu este dependentă de un singur verset sau de un singur pasaj, veridicitatea lor nu este pusă la îndoială din cauza acestor incertitudini minore. Apoi, este vechimea unora dintre manuscrisele Noului Testament. O parte substanţială a Noului Testament este conţinută într-un manuscris datat în jurul anului 200 d.C, iar cel mai vechi manuscris păstrat, conţine tot Noul Testament şi a fost scris în jurul anului 360 d.C. Să vedem ce însemnătate are acest lucru. Să luăm în considerare manuscrisul din jurul anului 200 d.C. Acum are o vechime de aproape 1800 de ani. Ce vechime a avut manuscrisul după care a fost copiat? Desigur, nu ştim. Dar putea să aibă cel puţin 140 de ani şi dacă a fost aşa, a fost scris atunci când mulţi dintre autorii Noului Testament erau încă în viaţă. Să facem o comparaţie. Unele lucrări ale celor mai renumiţi autori antici, greci şi latini – şi aici vorbesc ca unul care studiază de o viaţă literatura clasică veche – au ajuns în posesia-noastră doar sub forma unor manuscrise vechi (de ex. în sec. 7-9). Şi totuşi, nici unui om de ştiinţă nu i-ar trece prin minte să pună la îndoială validitatea lor, fiind reprezentări demne de încredere a ceea ce au scris autorii originali. Prin comparaţie dovezile că textul Noului Testament e conform cu originalul sunt covârşitoare. Putem avea toată încrederea că astăzi când citim Noul Testament, avem pentru toate împrejurările practice ceea ce autorii originali au intenţionat să avem. Dacă doreşti să cercetezi mai mult aceste dovezi, îţi recomand cartea prof. F.F.Bruce „Are the New Testament Documents Reliable?” (în limba română cu titlul „Documentele care stau la baza Noului Testament”) Dar cea mai mare dificultate pe care o au oamenii în a crede sau nu Biblia, o constituie afirmaţiile pe care aceasta le face, în special cea că Isus este Fiul lui Dumnezeu, că El este Creatorul întrupat, care a vizitat pământul pentru a comunica cu noi şi pentru a ni-L revela pe Dumnezeu. Mulţi oameni spun că nu pot să creadă o carte ce face asemenea afirmaţii. Ei oricum nu cred în existenţa unui Creator; deci presupun înainte de a citi sau a studia Noul Testament, că el nu poate descrie o realitate istorică atunci când pretinde că Isus a fost atât om cât şi Dumnezeu. Ei revin la ideea că persoana lui Isus Cristos, descrisă în Noul Testament, este invenţia autorilor evangheliilor.

Cuprins

Isus Cristos nu este un personaj imaginar

Deci, de dragul unui argument, să presupunem pentru moment că autorii evangheliilor, nu au descris în mod simplu un Isus care a trăit cândva, ci au inventat acest personaj având ca model, poate un ţăran înţelept, reconstruind, adăugând, exagerând astfel încât rezultatul să fie o fiinţă ideală, o fiinţă supraomenească, dar un personaj imaginar, care nu a existat vreodată. Să presupunem că ar fi fost aşa şi apoi să vedem implicaţiile teoriei noastre. Primul lucru care se poate spune, ar fi acela că, dacă Isus este un personaj literar fictiv, atunci ceea ce avem este aproape un miracol. Noi cunoaştem o mulţime de lucruri despre personajele literar fictive şi cât de dificil este să creezi unul real şi convingător. Literatura mondială este plină de astfel de personaje, unele foarte bine conturate, iar altele mai puţin. Acum, nu este nici o îndoială că dacă Isus este un personaj literar fictiv, El este un personaj de renume mondial. Pentru a fi capabili să creeze un asemenea personaj fictiv, autorii evangheliilor ar fi trebuit să fie genii literare de cea mai înaltă clasă. Acum geniile literare de asemenea rang sunt destul de rare: nu îi întâlneşti la fiecare colţ de stradă. Dar noi avem aici patru deodată. Cine sunt aceşti bărbaţi? Şi ce fel de bărbaţi sunt ei? Ei bine, doi au fost pescari, unul a fost vameş, iar celălalt un tânăr despre care nu se spun prea multe. Este credibil ca din întâmplare toţi patru să fi fost genii literare de talie mondială? Ba mai mult. Chiar cele mai strălucite personaje fictive, cele mai bine realizate, rămân pentru cititorii lor ceea ce sunt: personaje fictive. Ele nu prind viaţă, astfel încât să poată vorbi, să fie independente şi să devină o persoană reală pentru cititori, pe care să o cunoască aşa cum cunosc o persoană vie şi cu care să poată avea o relaţie personală. De neînţeles! Şi totuşi, aceasta este ceea ce se întâmplă cu acest personaj presupus fictiv, Isus Cristos. El a devenit de-a lungul a douăzeci de secole pentru milioane de oameni, o Persoană vie, reală, cu care ei pretind că au o relaţie personală, o Persoană pe care o iubesc până acolo încât sunt gata să moară pentru El, aşa cum au făcut deja mii. Acum, îi puteţi crede idioţi pentru că au făcut aşa ceva pentru Isus. Nu vă pot cere să fiţi de a-cord cu mine. Afirm doar un fapt care nu poate fi negat. Şi părerea mea este aceasta: dacă Isus a fost un personaj fictiv, inventat de autorii evangheliilor, atunci creând un personaj care a devenit pentru milioane de oameni o Persoană vrednică de iubit, căruia să-I fie devotaţi şi pentru care să se jertfească, s-a realizat un lucru fără egal în toată literatura mondială. Cunoaştem câteva personaje în literatură, e adevărat foarte puţine la număr, care ne izbesc prin realismul lor. Unul din aceste personaje este Socrate al lui Platon. Dialogurile lui Platon sunt nu numai lucrări filozofice, ci şi lucrări literare de renume mondial. Şi totuşi, Socrate, care este menţionat în ele, apare cititorilor generaţie după generaţie, ca o persoană reală, ale cărei trăsături de caracter le recunosc imediat; sunt atât de bine cunoscute încât dacă li s-ar prezenta o descriere apocrifă sau de mâna a doua a lui Socrate, ei ar spune dintr-o dată: „Nu, nu aşa ar fi reacţionat sau ar fi vorbit adevăratul Socrate” (conform C.S.Lewis, Sămânţa de ferigă şi Elefanţii şi alte eseuri despre creştinism, Glasgow, Collins, 1982, pag. 110). Socrate din dialogurile lui Platon este un personaj atât de bine realizat, pentru că Platon nu l-a inventat. El a fost o persoană reală, istorică ce a trăit cu adevărat. Poate că descrierea lui Socrate făcută de Platon a fost bine şlefuită: dar persoana şi caracterul lui Socrate nu sunt invenţiile lui Platon. Explicaţia este alta. Impactul caracterului lui Socrate l-a „ajutat” pe filozoful şi artistul Platon să „creeze”. La fel este şi cu Isus Cristos. Ba chiar mai mult. Deşi lumea recunoaşte că Socrate din Dialogurile lui Platon, a fost o persoană istorică reală, numai un nebun ar pretinde că poate să-l cunoască acum ca pe o persoană vie, sau să aibă o relaţie personală cu el. Oamenii din zilele noastre nu ar muri pentru Socrate. Dar o fac pentru Isus prezentat în Noul Testament! El nu este o ficţiune literară sau religioasă inventată de autorii evangheliilor. Evangheliile descriu o persoană istorică reală, care a trăit în Palestina în timpul domniei lui Tiberiu Cezar, a murit şi după cum spun creştinii, a înviat din morţi şi trăieşte şi astăzi.