Ipoteza:
Dumnezeu ne vorbește, noi Îl ascultăm, iar pentru asta avem nevoie de liniște.

Șase zile pe săptămână sunt activ, mereu concentrat și foarte pasionat de ceea ce fac. În ziua a șaptea, însă, îmi doresc pace și liniște. Îmi face bine deconectarea!

Mi-a plăcut un post al lui Marius Cruceru în care spune ceva asemănător: Ziua a șaptea este mai degrabă un proces de “re-creere, re-facere, tihnire, îm-păciure, răgaz, zăbavă dulce, astîmpărare, întrerupere, liniştire”.

Zgomotul împiedică semnalul.

Ce este acest semnal? Hai să spunem că e vocea Lui. Și de unde vine semnalul? Din interior… pentru că ne place să credem că El trăiește în noi. Zgomotul, gălăgia, nu fac altceva decât să ne surzească față de semnal! Ce este zgomotul? Absolut tot ce ne distrage atenția. Mișcarea altora, sunetul asurzitor al muzicii gălăgioase…

Realitatea

Vin acasă împăcat și liniștit după o oră de liturghie într-o biserică tradițională catolică, în care se predică în limba maghiară (din care înțeleg foarte puțin), dar unde reverența este la ea acasă și unde muzica de orgă îți provoacă “piele de găină”.
În schimb, vin agitat, nervos și frustrat după două ore de asistat la show într-o biserică baptistă. Aproape fără excepție!

Și știți ce mă mai impresionează în bisericile catolice? Felul cum se comportă oamenii. Cu respect! Și e ceva atunci când, la cuvântul preotului, toată adunarea se pune în genunchi. Bătrâni, doamne elegante, copii, toți! Și nici nu șușotesc între ei, în timpul programului. S-ar auzi, oricum, din cauza ecoului.

Deci…

Poate ești la vârsta la care conceptul de liniște nu-ți spune mare lucru. Știu cum e . Dar să știi că vei descoperi frumusețea ascultării semnalului și vei învăța să îl apreciezi.

Caută să descoperi semnalul!